Eu, presedinte

Ce-mi place mie la Romania? Faptul ca oricine poate candida pentru presedintie.
Da, se poate si in alte parti, da aialalti nu-s asa geniali ca romanii.

La ceilalti candidatura e ca un concurs. A inceput, cine nu s-a inscris o face degeaba in timp ce se desfasoara "concursul" (N-am idee daca mai ai voie sa te inscrii si in timp ce se desfasoara. Poate ma luminezi tu). La noi, in Romania, te poti inscrie chiar si in ultima zi. La urma urmei, conteaza sa participi si sa vii cu niste promisiuni care sa para foarte realizabile.

Eh, io daca as candida pentru presedintie as promite urmatorul lucru: "Promit ca voi face, intr-un fel sau altul, ceva ca toate femeile din Romania, care ultima data au vazut o pula la TV, sa fie futute. De ce vin cu promisiunea asta? Deoarece observ ca foarte multe femei au un grad mare de insensibilitate cand vine vorba de umor. Nimic nu le mai atinge. Si chiar, lor le trebuie umor? Nu, frate, vor sa simta ca le patrunde ceva. Ceva mai puternic decat simplele promisiuni. De-aia eu totusi promit, ca doar face parte din viitoarea mea meserie, dar voi si executa. O sa vedeti voi, cum va fut pe toti!" (in fundal deja se auzeau gemete; pacat ca procentul de barbati-femei era 90-10).

Partea trisa e ca-s minoritar. Partea si mai trista e ca nu mai am timp sa imbogatesc tipografiile si societatile de advertising. Oricum, un neamt sa candideze pentru presedintie in Romania? Hai, ca maghiari am mai vazut. E si normal, au tupeu si au si o mica sustinere. Da` eu candidand ca presedinte in Romania e ca si cum as candida in jungla pentru postul de rege. Ar rade pana si maimutele de mine. Si alea nici macar n-au drept de vot in jungla. Oricum, si in jungla e ca in democratie: cel ales lider poate fute tot ce vrea, poate manca tot ce vrea. Intr-un cuvant, il doare in cot...de la atata dormit.

O zi insorita va doresc!

Mai razi, mai nu razi...

Ma duc la magazin sa-mi cumpar cele necesare. Tigari, pepsi, un iaurt si-un pachet de prezervative. Zic catre vanzatoare "Eh, doamna, vedeti? Toate se duc pe de-ale gurii". Nici macar n-o incercat sa zambeasca. Cred ca mi-am pierdut simtul umorului.

Si pe langa simtul umorului, se pare ca mi-am pierdut si credibilitatea.
Aseara, in toiul celui mai scurt bal al bobocilor pe care l-am vazut, zic catre un priecen "Exista 2 feluri de oameni: cei careincearca si cei care nu stiu cum sa incerce".
Azi il intreb daca mai stie ce i-am spus. Deja ai ghicit ca mi-o raspuns cu "nu", asa ca nu-ti mai spun.

Eh, am pierdut 2 calitati mari. Da` cum?

Macar mi-am mai pastrat cate ceva din spiritul de observatie.
Da cred ca si tu ai observat ca in ziua de azi fetele nu mai sunt fete, sau fetele nu mai incearca sa devina femei. Lasa, ca nu vreau sa spun ca nu mai vor sa faca sex, ci ca-si pierd din feminitatea pe care nici macar n-o au. Daaaaah, cum sa pierzi ceva ce n-ai? Eventual pierzi privilegiul de a avea ceva. Iti dai seama, am ajuns sa spun ca a fi femeie e un privilegiu, da nu mi se pare foarte bizar. Stii de ce? Pentru ca toate pipitele pe care le vezi prin tramvai (stii cum spun moldovenii la tramvai? tramIOI. No offense intended) sau prin alimentare nu mai stiu sa zambeasca cand te uiti la ele. Nu tre` sa zambesti ca sa-mi faci un semn prin care sa-mi dai de inteles ca vrei sa ne-o tragem dupa ce iesim 2 luni, nu, vreau doar sa zambesti in semn de multumire, sa te bucuri si tu putin, ca doar esti frumoasa si atragi priviri. Sau ce? Ti-e frica? Daca vin si ma bag in seama n-avem ce povesti? Nu-ti fa griji; si eu sunt prost, deci ne vom intelege de minuune. Da` acu realizez ca ele poate au un senzor de "Prost-Destept".
Nu spuneti ca n-am dreptate, ca-mi chem prietenii destepti si burlaci si or sa va contrazica!
Da totusi, vreau sa aud niste argumente pro sau contra. (Ce tupeu am, vorbesc singur si cer pareri despre cele spuse. I'm nuts!)

O zi insorita va doresc!

Scuze

Daca e un lucru la care ma pricep foarte bine, este acela de a gasi scuze.
Daca e un lucru la care ma pricep foarte prost, e acela de a folosi scuzele pe care le gasesc.

Un mester, de exemplu, are toate uneltele necesare si stie sa le foloseasca. Mno, eu nu-s mester. Am uneltele (imi pregatesc scuzele) da` cand le folosesc e ca si cum m-as da la urs fara bata. Ma cam razgandesc.
De-aia am noroc ca-mi permit sa fiu sincer si cand o dau in bara de obicei recunosc. Zic "de obicei" pentru ca mai sunt situatii cand incerc sa ma eschivez. Doar ca din cauza acelora care epuizeaza orice scuza, eu nu-mi mai permit sa vin cu scuza de genu` "Ah, fusei racit". Chiar daca stiu ca va inchide un ochi cel pe care vreau sa-l "mint" mai bine ii zic ca mi-o fost lene. Sau ce, trebuie doar sa minti frumos si scapi? Ca parca sinceritatea era aia care te duce departe...

O zi insorita va doresc!

Ingineri si poeti

Cica e o vorba "Romanul e nascut inginer". Eu is si un pic roman (ma rog, jumate roman, da nu-mi convine), da ingineru` din mine cred ca inca doarme. Si inca doarme bine...

Poet? Cateodata, cand sunt putin tranchilizat sau cand chiar o dau in emo-isme. Chiar am publicat o poezie, da asta la cererea "fanilor".

De ce ma leg acu` de poeti?
M-am gandit sa-mi fac si eu putina promovare. Mai citesc un blog, mai las un comentariu retard la 3 comentarii plictisitoare etc.

Ma, da nu gasesc un blog cumsecade in ditamai avalansa de bloguri.
Gasesc tot felul de bloguri despre retete culinare si animale. Hai, ca parca mai merge. Da` cand vad bloguri foto parca imi vine sa inchid PC-ul si sa ies din casa. Nu ma intelegeti gresit, imi plac, da` cand vad tot felul de poze fara sens ma intreb: asta e arta?!
Nu ca scrisul ar fi arta. Si cand zic "scrisul" ma refer si la naratiune (ceva ce cred eu ca fac) si la poezie.

Bloguri foto...las-o dracului. Si hai, ca prost nu e ala care vinde, prost e ala care cumpara. In ce sens? Pai, isi face unu` blog foto si pune zilnic 10 poze. Intr-o luna se strang vreo 300 de poze. Din alea 300 sa zicem ca 10 sunt interesante. In ce sens? Dracu` stie...sunt comice, au surprins persoane in ipostaze ciudate etc.

Da` cand vad un ghiocel pozat din 30 de unghiuri si mai vine unu` si zice "Arta, nu gluma!" imi cam vine sa-mi pocnesc monitoru`.

Ingineri am vazut, poeti am vazut (inca multi), fotografi am vazut, da` naratori tot mai putini vad.

Si-acum niste intrebari existentiale: oare nu-s eu ala care nu se incadreaza in tiparul bloggerului?(ma rog, e mult zis blogger, ca scriu de putin timp)
Oare n-ar fi timpul sa dau un cacalau de bani pe un aparat de fotografiat, numa ca sa par interesant cand stau jumatate de ora si ma gandesc in ce pozitie sa stau cand fac o poza unui stalp?
Oare n-ar fi cazul sa ma apuc de scris poezii tampite? (ca poate vine cineva sa-mi arunce niste clisee despre fericire si iubire).

Hai, zi si tu ceva, nu ma fa sa cred ca "scriitorii" sunt pe cale de disparitie.

O zi insorita va doresc!

Curat, ordonat!

Urasc ordinea, dar nu si curatenia. Sunt 2 termeni diferiti.
Opusul lui ordine e dezordine iar opusul lui curat e murdar, nu?

Mno, mama-mea stie treaba asta, da rar tine cont de ea. Astfel, am fost crescut ca un mic "freak" in ceea ce priveste curatenia. Plus ca am asistat la cateva faze si mai ciudate.

Par egzampl, intr-o seara, cand se juca finala Champions League dintre ManU si Chelsea, ce s-a gandit mama-mea? "De ce sa fi-miu sa stea sa se uite la meci, cand ma poate ajuta?". Am auzit un sunet vag, care a trecut prin 4 usi inchise (nu prea bine, din nefericire) si intr-un final a ajuns la urechile mele. Era asa, un "Andreaaaaaaaaaaaaaaaaaaas!!!" mai dispersat. Io raspund cu un "Ceeeeeeeeeeeeeeeeeeeee-i?!" mai clar. Primesc raspuns "Hai sa ma ajuti!".

Ma ridic din patul putin confortabil si ma duc sa aflu in ce necazuri m-am bagat. Ca daca stateam in pat si ma faceam ca dorm, scapam.

Mno, pe la ora 11 noaptea, mama-mea s-a hotarat ca perdelele din toata casa trebuie neaparat schimbate. Nu le putea lasa pana a doua zi, ca stia ca n-o sa ma gaseasca prin zona.

Si uite asa, am facut putina munca voluntara.

Ma duc sa iau scara si incep sa dau jos perdelele. Dar nu oricum; aveam un plan foarte bine pus la punct: le dau jos cat mai repede ca sa apuc sa mai vad ceva din meci. Bun plan, nu? Da, stai sa vezi...ca mama-mea avea alt plan care nu se prea intelegea cu planul meu. Dupa ce-am plimbat scara prin toata casa si am facut besici la degete de la desprins perdelele din carligute, m-am bucurat ca apuc sa mai vad o bucatica din meci. Sula! Cu s, u, l si a mari.

Daca tot am dat jos perdelele, hai sa si sterg praful din toate colturile imposibile. Ca in colturile accesibile deja il stersese mama-mea.

Dupa niste dansuri cu scara prin casa, am terminat si cu prafu`. Sincer, eu n-am observat nicio diferenta. Da` de-aia exista femei, ca cineva trebuie sa fie foarte atent la toate detaliile.

Dupa ce-am terminat cu dat jos perdele si sters praful a urmat, logic, sa pun perdelele inapoi. Ca doar am vreo 10 seturi de perdele si ar fi pacat sa nu le folosesc pe toate. Zis si facut. Pun perdelele si duc scara inapoi. Initial am vrut s-o ascund bine, da degeaba. Facea mama-mea cumva si o gasea.

Tot ritualul asta a durat cam o ora si jumatate. Am ajuns in fata cutiei cu imagini chiar cand se imparteau medalii si felicitari. Fain, au fost lovituri de departajare iar eu ce faceam? Dansam cu scara prin casa. Foarte fain...
Mai fain a fost ca a doua zi toti aveau cate o parere despre meci iar eu nu puteam contribui decat cu "Cea mai buna tehnica de sters praful".

Pana atunci nu aveam nimic cu ordinea, da` acu o urasc.
Ma descurc de minune si in propria dezordine.

Am scris putin despre intamplarea asta pentru ca mi-am amintit-o acum seara, cand mi-am scos papucii de fotbal din geanta si am umplut coridorul cu guma/cauciuc de-aia/de-ala care se pune pe terenurile sintetice de fotbal. Iar daca tot am facut curatenie in hol, hai sa nu neglijez si celelalte incaperi (noroc ca am putine).

Dar cum inaintea finalului fericit se intampla o tragedie, dupa ce-am terminat cu treaba (curatat, surluit, spalat, calcat si mai ales injurat!) ghici ce-am facut?

Chiar cand ma pregateam sa-mi scot mancarea din microunde am luat scrumiera s-o golesc. Si am golit-o...fix pe covor.
Da, pot fi foarte neindemanatic!

O zi insorita va doresc!

Bleah

Daca esti slab de stomac sau daca pur si simplu nu-ti plac chestiile scarboase nu citi mai departe. Nu ca as scrie cine stie ce scarbosenie, da poate te joci prea mult cu fantezia.

Here goes nothing.

In ultimele zile tot pe drumuri am fost. Cand acasa, cand in deplasare. Normal, am folosit mijloacele de transport in public.

Pe tren am dat de un nene, saracu`, atata de beat incat cand i-am raspuns ca sunt din Neudorf el a inceput sa-mi povesteasca despre ceva bade din Bistrita, care locuieste in Soimos (localitatea asta e la vreo 15 km departare de-a mea, da de-aia tot nu cunosc mai pe nimeni de-acolo). Faptu` ca a fost beat nu m-a deranjat pana in momentul in care a ragait si a suflat catre mine. De-aveam par in nas, sigur mi-ar fi picat. Da` cum n-am avut par in nas, mi s-au intarit mucii de la mirosu` ala. Asta da masura de protectie impotriva "factorilor externi".

Hai ca asta cu trenu` a fost suportabila, cat de cat.

Da azi dimineata, cand trebuia sa vin inapoi "la tara" (nah, ca sa par snob) n-am stiut cu ce sa vin: tren sau autobuz? Am ales autobuzu` pentru ca am pierdut trenu`.
Da de-aia tot m-am dus pana in gara, sa vad cand e urmatorul tren. La ghiseu, ghici cine era? O combinatie nereusita de tanti si nenea. Hai, n-am nimic cu aspectul fizic al oamenilor, dar uneori ma mai distrez si eu pe seama lor. Anyway, de data asta mi s-a facut putin greata cand m-am gandit ca probabil cineva o linge pe tanti aia pe barba. Da, avea barba!

Ma duc in autogara, sa iau autobuzu (la o tranta, la un dans). Ca sa nu mi se para ca stau si nu fac nimic si ca sa ma trezesc putin, imi iau o cafea. Am cerut lunga, am primit cafea in pahar nici cat scuipa un elefant. Am lungit-o eu cumva.
EH, de-aici incepe partea distractiva. Am baut cafeaua aia, am fumat vreo 4 tigari si ma urc in autobuz. Nici n-o plecat autobuzu bine de pe loc ca deja o inceput sa zdrangane si sa se legene cand in stanga, cand in dreapta.
Pe langa ca aveam de facut fata gretei provocate de cafeaua aia naspa rau, acu` mai aveam de suportat si ditamai gropile din sosele, pe care soferul n-avea cum sa le ocoloseasca, pentru ca, cum am zis, erau "ditamai"!

Norocu` meu a fost c-am avut castile pe urechi (ma rog, o casca, ca una lipseste) si am facut putina meloterapie. Noroc si mai mare am avut ca am avut ghiozdanul la mine. Chiar daca mi-a fost fidel pana acum, jur ca as fi vomitat in el daca mi s-ar fi facut rau.

Speaking of, ma duc sa-mi acresc putin gatul, ca poate oi fi si eu in forma pentru meciul de azi. In forma = o sa iau mai putin de 4 goluri.


O zi insorita va doresc!

Tata si doctoru`

Fortarea propriilor limite si dorinta de a te depasi sunt esentiale pentru evolutia fiecarui individ. Dar nu orice evolutie, ci o evolutie catre un individ cat mai complet, ca pana la urma asta inseamna sa fii evoluat: sa te cunosti foarte bine.
Legea fizicii ne-a invatat ca pentru orice actiune exista o reactiune de aceeasi intensitate (de exemplu, cu cat esti mai baut, cu atat te va durea capul mai tare a doua zi, fie din cauza ca ai consumat prea mult "tranchilizant" fie ca ai realizat ca ti-ai cheltuit toti banii).

Tot ce-am mentionat anterior intalnesti in orice situatie a vietii, dar nu orice situatie te marcheaza sau te determina sa-ti schimbi prioritatile sau atitudinea.
Faptul ca incerci sa te autodepasesti implica anumite riscuri.
Eu incerc mereu sa ma autodepasesc in activitatile pe care le consider importante pentru ego-ul meu, in special, dar si pentru ca-mi place sa fortez limita.
Eram destul de micut, aveam vreo 12 ani, dar asta nu m-a oprit din a ma aventura cu bicicleta prin padure. Cautam drumuri forestiere stricate, sau pante foarte abrupte, pentru a merge impreuna cu amicii biciclisti sa ne comparam performantele.
De la un moment dat toate mi se pareau simple. Stiam sa fac viraje in derapare, eram un mic maestru al fiartei pe 2 roti. Asta pana cand am descoperit cel mai dificil traseu din padure.

Eram 3 baieti. Coboram pe rand, la aproximativ 20 de metri unul in spatele altuia. Bine, dar micul maestru nu se putea lasa batut. Intentionat i-am lasat sa coboare primii, ca sa-i pot intrece si sa ma pot mandri cu performanta mea.
Acum realizez ca ce-am facut nu e neaparat caracteristic varstei. Inca incerc sa ma mandresc cu propriile performante, chiar daca reusesc sa o fac tot mai rar din cauza ca ma pierd in delirul "competitiei".

Atunci n-a fost o competitie iar toti o stiam. Dar de aceea tot am simtit ca pot mai mult, ca reusesc sa-i intrec. Si chiar am facut asa. Dupa 2 viraje l-am intrecut pe cel "de pe locul 2". Mai erau vreo 6-7 viraje care ma desparteau de "locul 1". Dar chiar dupa ce-am luat urmatorul viraj am pierdut controlul bicicletei si am intrat in primul copac care mi-a iesit in cale (Paradoxal, nici nu erau foarte multi copaci in acea zona. Chiar ma consider ghinionist pentru acea faza). Cum copacul a fost mai puternic decat mine si bicicleta la un loc, ne-am oprit ambii in acel copac si ambii am avut de suferit. Eu mi-am rupt mana dreapta si pantalonii, iar bicicletei i-am rupt roata si frana din fata.

M-a durut foarte tare acea ruptura a incheieturii, avand in vedere ca mi-am rupt ambele oase.Cu bicicleta in spate si mana in "buzunar" am ajuns acasa. M-am gandit ca e o experienta de care voi rade peste ani, si chiar asa e. Doar ca un singur lucru m-a nelinistit foarte tare.
Tatal meu, vazand-u-mi mana, mi-a facut o scurta consultatie. In ce a constat acesta consultatie? Pai, atat de tare m-a strans de mana incat si el s-a speriat de felul in care am urlat de durere.

Aceasta experienta m-a marcat in masura in care am realizat ca tatal meu e cel mai nepriceput si neidemanatic "doctor de ocazie".


O zi insorita va doresc!

Timpul, spatiul si liftul

Timpul si spatiul ne influenteaza deciziile si de asemenea isi lasa o amprenta. De exemplu, te afli in tren, intr-un vagon al CFR, si fugi de cineva care vrea sa te bata pentru ca ai o fata care cere pumni. Te vede iar tu o iei la fuga. Spatiul e mic(ingust, in cazul vagoanelor CFR) iar timpul pe care-l ai la dispozitie pentru a scapa de batuta vietii tale e scurt. La fel e si intr-un lift. Cu singura diferenta ca in lift nu poti fugi.

Liftul pe care l-am ales pentru a face un mic experiment a fost intr-un bloc din apropierea locuintei mele. Asta a fost prima greseala pe care am facut-o.
A doua greseala este, de fapt, un lant de greseli. De ceva timp, pe un site de divertisment am citit niste chestii care ar fi interesante de facut in lift. Multa lume le stia, dar nu multa lume era suficient dobitoaca sa le incerce. Dar daca aceste "lucruri interesante de facut in lift" s-au descoperit, cineva trebuie sa le fi facut. In cazul in care erau doar niste concepte ma declar un cobai nefericit, pentru ca nu am obtinut reactiile dorite.

Urcand in lift ma gandeam ca ar fi fost comic sa fi pus si o camera ascunsa pe undeva, dar dupa aceea m-am consolat cu gandul ca voi fi singur pe parcursul calatoriei "sus-jos" si as fi avut nevoie de foarte mult timp pentru a surprinde niste faze haioase. Nu puteam exclude nici elementul "bataie" din ecuatie; puteam nimeri pe cineva care nu gusta o gluma de prost gust (Ce paradox, de parca cineva ar gusta o astfel de gluma).

Momentul mult asteptat a sosit. Ma urc in lift si asteptam sa-l cheme cineva. Mi-am dat seama ca e o idee proasta de-abia dupa ce au trecut 5 minute si inca stateam in lift. Puteam sa-mi iau un sandvis sau o carte, sa nu ma plictisesc. Dupa ce-au trecut acele 5 minute in care incepusem sa am ganduri sinucigase, a chemat cineva liftul. Destinatia era etajul 6. Ce sa fac? Sa stau cu fata la perete si sa nu zic nimic? Degeaba, care era farmecul? Ajung la 4. Timpul se scurge si nu puteam nici sa sar din lift sa sperii persoana care-l chemase. Daca dadeam de o tanti mai solida ca mine? Nu ca si-ar fi lasat timpul si spatiul amprenta, dar si-ar fi lasat si "tanti" o amprenta de pumn pe obrajii mei. Eh, era un motiv in plus sa fac o operatie de infrumusetare.

Nicio idee nu era buna, asa ca in momentul in care liftul a ajuns la destinatie dau sa ies si ma prefac ca lesin. Nu am cazut teatral, am facut 2 pasi lenti dupa care ma aplec pe domnul care chemase liftul. Oarecum stupefiat, ma intreaba daca ma simt bine; iar eu, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, am urcat pe scari pana la urmatorul etaj, ca sa evit o scena neplacuta. Domnul a coborat linistit, eu am urcat pe scari pana la urmatorul etaj, am chemat liftul, am coborat si am iesit din bloc spunandu-mi "Fir-ar, parca trebuia sa urc pana la 10!".

O zi insorita va doresc!